Cum știi că ești pe un drum bun

Astăzi m-am trezit din somn cu un gând interesant, care îmi răspunde și mie la unele întrebări. Oare cum știu că sunt pe drumul cel bun? Oare fac ceea ce trebuie? Sigur și tu te-ai frământat uneori cu gânduri de felul acesta când ai decis să mergi într-o direcție specifică în viață, când ți-ai propus un plan, și sigur de multe ori ai ajuns în momente de cumpănă când nu ești sigur că faci ceea ce trebuie. Ei bine, subiectul acesta vreau să îl discutăm azi...

Decizia de a porni pe un drum și voința de a rămâne pe acel drum ne aparțin în totalitate. Și atunci, trebuie să avem câteva valori bine fixate, câteva „arme” cu care să ne putem apăra.

În primul rând, roagă-te sincer înaintea lui Dumnezeu.
Dacă te vei pune pe genunchi, și vei cere îndrumare Dumnezeu prin Duhul lui cel Sfânt îți va deschide ochii când El îți deschide anumite uși ca să mergi pe drumul pe care l-ai ales. Prin rugăciune comunici direct cu Dumnezeu, și El îți poate răspunde în felurite moduri. Eu am experimentat cel mai des răspunsul Lui la gândurile și rugăciunile mele printr-o pace interioară de neexplicat, lucru ce îmi confirmă că fac alegerea bună și că mă îndrept pe drumul cel bun. În 1 Împărați capitolul 19, versetele 11 până la 13, dovedește că Dumnezeu vine ca un susur blând și subțire. La fel face și cu gândurile și acțiunile noastre! Eu am experimentat de multe ori un vuiet puternic, o neliniște în mintea și sufletul meu când am făcut lucruri care nu erau după placul Lui, așa că pot spune cu încredere că dacă un gând îl pui înaintea lui Dumnezeu cu inimă sinceră, El îți va răspunde ori prin vuiet și foc, ori prin pace, și atunci răspunsul îți va fii destul de clar.

Rugăciunea poate fii împletită cu post și atunci rezultatele sunt mult mai bune decât am aștepta.

În al doilea rând, trebuie să ai răbdare.
Am scris în zilele trecute un articol despre așteptarea binecuvântărilor Domnului. Dacă ești pe o cale plăcută Domnului atunci trebuie să urmezi pași Lui cu ritmul Lui! Asta înseamnă să ai răbdare, care uneori nu e distractiv, pentru că îți sacrifici confortul prezentului pentru beneficiile unui viitor mai bun. Așa că, atunci când pornești pe un drum pe care l-ai pus înaintea Domnului, precis vor fii momente în care El îți va spune cum să pășești, și poate asta înseamnă să reduci din viteză, dar e greu să aștepți, nu? Să știi că de multe ori când ești pus în așteptare, Dumnezeu te încearcă, și poate să mai îngăduie ca diavolul să ajungă la tine cu niște ispite care să îți pună la încercare dorința de a merge pe drumul pe care te-ai pornit. Să știi că pe orice cale pe care ne pune Dumnezeu, nu vine totul ușor și nu ne pica așa ca din cer, ci de multe ori vin ispite, căderi chiar, dar trebuie să învățăm să trecem peste ele învingători și să persistăm răbdători să umblăm în continuare pe drumul acela!

Cere sfaturi de la Dumnezeu. 
Biblia este o carte plină de sfaturi și răspunsuri la întrebările tale. Uneori oameni chiar dacă vor să dea un sfat bun, nu sunt capabili. Deși Dumnezeu se folosește de oameni ca să îți dea răspunsuri la întrebări când tu te rogi și ai frământări, așa că ai încredere că Domnul îți dă răspunsul potrivit, prin modalitatea potrivită!

Și o altă chestie, când ești pe calea cea bună de fapt depinzi de voia lui Dumnezeu, și nu ai tu putere asupra situației, decât prin rugăciune și răbdare care acolo se vede încrederea ta în Dumnezeu.

Un sfat ce aș putea să îți dau... Nu da porumbelul din mână pentru cel de pe gard, pentru că îi vei pierde pe amândoi. Asta înseamnă că dacă Domnul ți-a promis o binecuvântare, pe drumul pe care te-ai pornit, trebuie să ai răbdare cu porumbelul din mână, chiar dacă cel de pe gard(adică ispita) pare mai frumos și mai accesibil. De cele mai multe ori, porumbelul de pe gard nici măcar nu are intenția de a îți sta să îl prinzi, și doar cu o mână nu prea ai cum să o faci! Cum spuneam mai sus, ispita poate veni, pentru că orice lucru își are rostul lui, este adevărat. Dar asta nu înseamnă că ispita aceea vine ca să îți facă viața mai bună. Așa că, rămâi statornic pe drumul care ai pornit, și care Domnul ți-a pus pe inimă, roagă-te și ai răbdare. Pentru că Domnul ce începe, duce la bun sfârșit!

Așteaptă...

      Când Dumnezeu spune „așteaptă”.

      Hmmm... Astăzi, o prietenă dragă a fost tare inspirată și mi-a împărtășit un articol frumos despre un lucru care mă preocupă de ceva vreme. Articolul este în limba engleză, și mă gândeam să scriu și eu o versiune în limba română despre același subiect.

      Cred că și tu de multe ori te-ai aflat în situații în care ai fost pus pe banca de rezervă cu privire la planurile tale mărețe, chiar cu intenții bune, plăcute înaintea lui Dumnezeu, care au un scop nobil și frumos, dacă este așa atunci te pot înțelege perfect!

      De multe ori mi s-a întâmplat să comand ceva dintr-o altă țară, și să aștept nerăbdător să treacă timpul și să mă duc la poștă să ridic coletul, și Doamne ferește să întârzie coletul că deja mă îngrijoram și mintea mea crea tot felul de scenarii posibile prin care pachetul acela nu mai ajungea la mine vreodată. Dar, cu trecerea timpului, cu tot mai multe comenzi făcute, cu tot mai multe colete în așteptare... am învățat că așteptarea în liniște, fără îngrijorări, face pachetul mai important, îi găsesc valoare mai mare pe când îl primesc și mă face mai fericit decât dacă îl așteptam îngrijorat și plin de stres.

      Ei bine, la fel mi se întâmplă de multe ori și din punct de vedere spiritual. De multe ori în mintea și inima mea se născocesc tot felul de planuri mărețe cu privire la viitorul meu, care pot implica sau nu alte persoane și personaje, și le pun înaintea Domnului, și El îmi răspunde prin tot felul de semne că ar fii planuri bune, dar... NU ACUM! Ah, când primesc un răspuns ca și acesta „mai așteaptă!”, parcă deja mă bagă în priză cineva, și întrerupătorul este închis... Și în momentele acelea de multe ori în mintea mea apar tot felul de întrebări... care poate și pe tine te-au măcinat...

      Motive pentru care Dumnezeu spune „așteaptă”:
      Bineînțeles, eu nu pot cunoaște motivele subiective ale lui Dumnezeu, dar sunt unele motive pentru care văd că s-ar potrivi așteptarea și mi s-a dovedit că de multe ori așa e.

- Poate pregătirea ta spirituală, emoțională sau fizică nu este cea potrivită pentru a îndeplini acele planuri.

- Poate planurile tale implică și alte persoane, dar care deocamdată nu sunt pregătite.

- Poate sunt alte capitole la care e nevoie de prelucrare/progres, care te vor conduce spre a fii pregătit pentru pasul cel mare.

- De multe ori trebuie să realizezi o relație cu cineva, într-un anumit mod, care te va pregăti pentru ceea ce ți-ai propus.

- Ai nevoie de un sprijin mai puternic decât ceea ce ai tu acum, lucru care durează timp până se va întâmpla. (Lucru pe care chiar acum mă pune pe gânduri, pentru că simt uneori că sunt înconjurat de un anturaj nepotrivit, care din punct de vedere spiritual nu mă ridică la nivelul la care aspir.)

- Persoana care ai vrea să o ajuți, nu are încă nevoie de ajutorul tău, așa că trebuie să lași pe Dumnezeu să o pregătească prin felurite stări așa încât să se simtă cu adevărat ajutată de intențiile și acțiunile tale.

- Dacă te implici în momentul acesta cu cineva sau cu ceva, poate vei trece pe lângă persoana sau situația potrivită fără să îți dai seama.

Oricare din motivele de mai sus poate fii motivul pentru care tu ești în așteptare, sau poate fii și altul. Oricum ar fii, în Proverbe 28:5 a doua parte spune așa "...dar cei ce caută pe Domnul înţeleg totul. "
Așa că dacă vrei să înțelegi de ce trebuie să aștepți, caută mai întâi să îl găsești pe Dumnezeu. 

      Cum trebuie să acționezi la răspunsul lui Dumnezeu „așteaptă”.
      Poți începe să îți dai seama că Dumnezeu îți cere să aștepți când lucrurile nu merg tocmai cum ai vrea, și ai tot felul de stări de neliniște, tensiune inexplicabilă, anxietate chiar... Ce trebuie să faci atunci?

      Să te rogi!
      În primul rând, rugăciunea este comunicarea directă cu Dumnezeu, și El va răspunde în multe feluri dacă îți vei deschide ochii și inima. De multe ori m-a surprins Dumnezeu prin felul cu care mi-a răspuns și, interesant, de fiecare dată răspunsul chiar dacă poate pe moment părea unul nu prea pozitiv precum aș vrea eu să fie, a venit cu acea pace care te face să înțelegi că asta e bine de făcut!
      Plus că, Dumnezeu nu vrea ca noi să așteptăm ca niște leneși îndeplinirea planurilor Lui, ci vrea ca noi să îi arătăm că ne dorim cu adevărat să ajungem la acel rezultat pe care ni-l imaginăm, și atunci sigur ce ne va da Dumnezeu în schimb va fii cu mult mai bun decât am fii vrut noi să obținem.

      Poți să ți zile de post.
      Postul, în combinație cu rugăciunea poate aduce roade excepționale. Plus că descărcând omul fizic, îl încărcăm cu putere pe cel lăuntric. Postul cel mai eficient din punct de vedere spiritual, este postul negru, care interzice întrebuințarea mâncării și băuturii de orice fel (Matei 4:2).

      Să crești.
      Perioada de așteptare este perioada cea mai potrivită să crești spiritual, să te maturizezi din toate punctele de vedere, să te pregătești cu adevărat pentru a primi binecuvântarea mult așteptată, succesul planurilor tale. E interesant cum uneori cer ceva Domnului, și eu nici măcar nu mă pregătesc să primesc acel lucru. Oare asta nu e dovadă de necredință? Și oare, cum aș putea să mă rog pentru ploaie, și să aștept să primesc ploaia dacă eu nu mi-am pregătit ogorul pentru asta? Adică, dacă nu am plantat nimic, cu ce mă poate ajuta ploaia în vremea la care va veni? Așa că, nu aștepta ca un leneș să ți se trimită mană cerească „Pe gratis”. Trebuie ca și tu să faci ceva pentru a cere, a vrea, a primi acea binecuvântare, acea ploaie.

      Să înțelegi.
      Categoric, așteptarea nu este plăcută și nici ușor de suportat. Dar sigur merită să așteptăm dacă rezultatul final este unul de lungă durată sau chiar pe viață. Pentru că așteptarea nu este veșnică, dar rezultatul da. Și chiar dacă uneori îți arzi pe foc confortul prezentului, având în vedere că vei avea beneficii mai bune și durabile pe viitor, se merită. Așa că trebuie să înțelegi că trebuie să ai ochi deschiși, și să îți dai seama care e următorul pas de făcut. Altfel e posibil să pierzi trenul fugind în altă direcție. Nu e ușor să vezi semnele că trebuie să acționezi, că e clar că nu ți se vor pune în față ca niște indicatoare rutiere luminoase, dar dacă te rogi le poți înțelege și poți acționa. 

Îți mulțumesc pentru răbdare! Îți doresc lectură plăcută în continuare, și o zi binecuvântată.

Suflet de campion

      Pentru a avea succes mai trebuie să și cazi... să treci și prin văi adânci... nu doar prin culmi înalte. Doar așa vei învăța să apreciezi cu adevărat fericirea care îți va aduce succesul tău. Un campion nu este acea persoană care nu cade niciodată, dar este acea persoană care chiar dacă a căzut de 7 ori, se va ridica de 8 ori și va dovedi că poate să meargă mai departe cu puteri noi.

      Oricine ai fii, nu ceda, luptă pentru ce visezi, pentru ce dorești cu adevărat să dobândești. Dar înainte de asta, roagă-te, încredințează-te în mâna puternică a Domnului, cere-i sfatul Lui în legătură cu acel plan, acel scop, cere-i puterea necesară, înțelepciunea potrivită, curajul de care ai nevoie. El are un plan măreț cu noi, vrea să ne binecuvânteze într-un mod minunat! Dar trebuie și noi să luptăm într-un anumit fel, cu o anumită armă... Rugăciunea, răbdarea, credința, acestea sunt armele pe care le putem folosi pentru a dobândi succesul. Este greu să ai răbdare pentru ceva frumos pentru că firea îți cere „ACUM”, pe când tu poate în inima ta vrei un rezultat pe viață.

      Dumnezeu e bun, și ne iubește chiar dacă noi nu merităm asta. El vrea să ne binecuvânteze, dar chiar dacă stă cu mâna întinsă spre noi cu binecuvântarea în palma Sa, vrea ca noi să îi dovedim că vrem cu adevărat binecuvântarea Lui! Vrea ca noi să depindem de El ca să putem primi binecuvântarea aceea, vrea ca noi să ne rugăm cu ardoare pentru acel lucru, în pace și răbdare, dar totuși în luptă continuă. Chiar dacă vor veni ispitele care vor încerca să ne schimbe direcția, ținta, nu trebuie să ne lăsăm amăgiți și atrași de rezultatul prea ușor obținut. Domnul vrea ca noi să fim pregătiți cu adevărat să primim orice binecuvântare din partea Sa, și de multe ori asta înseamnă să ne sacrificăm confortul prezentului pentru un beneficiu pe viitor, chiar dacă noi nu înțelegem ce și cum se întâmplă lucrurile.

      Așa că, cu aceste gânduri puține te îndemn să urmezi visele tale. Cere îndrumare, Domnul îți va da inima necesară și gândul potrivit pentru a lupta pentru ce și Lui îi place. Așa că du-te, luptă cu ceea ce ai, și lasă pe Domnul să lupte pentru ce tu nu poți schimba, încrede-te în mâna Lui cea tare! „Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine.” Ioan 14:1. Am primit cadou un ornament care scrie acest verset, și tare mult m-a întărit. Așa că vi-l „dăruiesc” și eu vouă.

O zi binecuvântată vă doresc!

Blestemul

     M-am tot gândit la un lucru... care ar putea fii cel mai mare blestem pe care ar putea sa îl îndure un om pe acest pământ. Și cred că am găsit un răspuns... Cel mai mare blestem pe care consider eu că mi l-ar putea da cineva, e imortalitatea.

     Îți dai seama cum ar fii să trăiești veșnic pe acest pământ?

     Mulți își doresc să trăiască veșnic, sau să nu îmbătrânească, din motive obiective sau mai puțin obiective. Mulți își doresc o afacere prosperă, dar dat fiind faptul că durează mult timp să se dezvolte și să progreseze o afacere pentru a aduce profituri frumoase, mulți au ajuns la capătul zilelor și au fost nevoiți să își lase moștenire tot ce ei au agonisit până atunci. Alții nu vor bătrânețea pentru că atunci nu vor mai putea fii puternici, frumoși ca și la 20 de ani, fără dureri articulare, fără insomnii, sau ca să nu se gândească la „capătul drumului”. Dar aceste lucruri chiar dacă par benefice pentru prezent, pentru viitor pot avea repercusiuni negative și destul de grave.

     Eu văd pământul acesta ca un Iad progresiv, care evoluează tot spre mai rău. Chiar mai rău decât acel Iad care unii îl vor cunoaște după moarte. De ce?...
Simplu... În Iad după ce vom muri: totul va fii sigur... Adică suferința necurmată este sigură, nu există nici un strop de speranță, nici o șansă la scăpare. În schimb în Rai: nu există temeri, nu există suferință, există doar fericire și slavă.
Dar pe pământ totul e diferit... aici e calea de mijloc... Adică aici, când treci prin greutăți speri la ceva mai bun, și asta e bine, dar de multe ori speranțele noastre bazate pe lucruri false, ne fac să suferim mai mult decât o lovitură psihică directă. Iar pe partea cealaltă, când suntem în plină bucurie, poate apărea senzația de teamă... teamă ce ne macină cu tot felul de gânduri, cum ar fii: „Oare dacă e prea frumos să fie adevărat?” , „Oare dacă pierd fericirea asta, ce mă fac?” , „Oare dacă o dau în bară încă odată?”. Hmmm... Eu nu aș putea să trăiesc o viață eternă în continuu contrast de negativ și pozitiv... Îmi ajunge o viață de muritor, și nu aș putea face față unei vieți de nemuritor.

Tu vrei asta?

Frunze galbene de toamnă...

Frunze galbene de toamnă... parcă sună a titlu de poezie. Și totuși, vremea asta rece, nuanțele melancolice de galben și maro, soarele care mai stă pe cer, cald încă... nopțile înstelate și friguroase... Toate acestea îmi umplu sufletul de bucurie!

Mă trezesc în fiecare dimineață și privesc pe fereastră, și priveliștea ce o văd zilnic mă face să mă întreb: "oare ce merit am eu să trăiesc?" Și apoi îmi fac ceaiul de dimineață, un mic dejun consistent și totuși simplu, și mă grăbesc să plec spre muncă... Nu în fiecare zi am ocazia să am o dimineață liniștită, dar mă bucur de acele dimineți ca un copil de o jucărie mult așteptată de la Moș-Craciun.. La muncă lume agitată, intră și iese de pe ușa magazinului ca și acceleratul în gară.. Unde fug toți? Unde se grăbesc? Au uitat că a venit toamna? Este anotimpul liniștii și culorilor calde... Ne pregătește pentru o iarnă rece... De ce nu stau în loc să se bucure de ea? Să se bucure de frunzele care dansează în vânt... Să stea pe o bancă, cu cineva drag, poate cu un ceai cald în mână, și să se bucure de razele soarelui care inundă atmosfera de căldură chiar dacă aerul e rece...

Unde fug toți oare?

Fericirea

Fericirea... oare ce este ea și cum se poate atinge? Toți o căutăm, dar tot mai puțini reușesc să o găsească. Oare de ce? 

Unde am greșit noi, ca oameni, de am pierdut capacitatea de a fii fericiți? Fapt este că fericirea vine  și ca urmare a iubirii, și acțiunile făcute cu drag pentru ce iubim -cine iubim- parcă ne oferă un mic gust de plăcere din desertul acesta ”Fericire”.

Dar ce repede se termină un desert în viața reală, și parcă cât de mult ne-ar place să îl mai savurăm încă odată, nu? Dar nu se poate un astfel de lucru. Totuși, acel desert conține substanțe chimice necesare organismului pentru a crea senzația de plăcere, și de fapt orice considerăm că ne oferă plăcere eliberează o doză de dopamină în organism, astfel creând senzația de poftă de mai mult... un fel de dependență ușoară, aș putea spune... 

Prin urmare vreau să fac legătura între desert și fericire... Amândouă au o particularitate comună, aceea fiind faptul că se termină repede... uneori parcă prea repede... nici nu apuci să savurezi momentul... și deja s-a terminat... rămâi doar cu gustul amintirilor frumoase... 

Apoi treci înapoi la căutarea disperată după doza ta de fericire... 

Pe tine ce te face fericit?

Pentru fiecare din noi, fericirea poate fii regăsită în multe lucruri diferite, în oameni de tot felul, în situații minunate... Definirea fericirii pentru fiecare este diferită, din cauza multitudinii de caractere... teoria dovedită că niciunul din noi nu suntem identici cu un alt individ... Dar totuși, un mic sfat pentru a-ți ușura căutarea fericirii ar fii: să te bucuri prima dată de orice lucru mic... Sunt atâtea lucruri sau acțiuni mărunte care te pot face fericit. Să nu aștepți  pentru cele mărețe, pentru că ele de fapt sunt bazate pe cele mai mici. Sunt mulțumitor Domnului că am persoane care prin felul lor de a fii, sinceritatea lor, gesturile lor, mă fac un om fericit! Și bineînțeles, fericirea mea nu este determinată doar de oameni, ci de prezența persoanei lui Dumnezeu în inima mea, lucru care mă face fericit și împlinit din multe motive!

Și totuși, fericirea mea este determinată și de fericirea altor persoane din jurul meu, persoane dragi, familie, prieteni. În decursul anilor am făcut tot posibilul să fac fericiți pe cei dragi, lucru ce a devenit obositor, pentru că niciodată nu puteam eu efectiv să îi fac fericiți, pe unii nici măcar cu prezența mea măcar. Așa că am început să mă îndrept spre cineva care știe cum să îi facă fericiți, am lăsat totul în Mâna Lui, și am început să văd minuni în viața mea și a persoanelor dragi! Cu încredere merg înainte spre un viitor necunoscut, încrezător într-un Dumnezeu atotștiutor! Pe mine asta mă face fericit și împlinit, să știu că mă îndrept pe drumurile care El mi le pune înainte... faptul că pot păși cu încredere în El mă umple de pace și mă face să zâmbesc în orice moment al vieții mele, indiferent de e soare sau furtună!

Pe tine ce te face fericit?

Să ai o zi minunată în continuare drag vizitator, și nu uita, fericirea este ca un desert gustos. Chiar dacă se termină repede, vei mai primi altul în curând, când vei fii pregătit pentru încă unul. Așa că bucură-te de cel care îl ai acum, savurează orice clipă pentru că nu știi dacă vei avea Harul să te mai bucuri de altele, viața e scurtă de fel, nu merită să regreți că a trecut fericirea repede, bucură-te că ai avut parte de ea și fii mulțumit, și mulțumitor!

 Cu respect, Beniamin.

Moment de reculegere

Pentru cei pierduți în ”Povești de adormit copii”.

Bună dimineața dragul meu prieten, astăzi trebuie să te trezești. Nu voi vorbi despre povești nemuritoare. Îți prezint ce mie mi-a luat mulți ani să realizez. Știi că în povești se zice ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”... Oare? În ce lume ar trebui să trăiești ca să crezi că până la bătrânețe tu vei fii fericit într-o viață prin care treci prin tot felul de lupte și tot felul de situații care nu fac altceva decât să te zdrobească? Adică vorbind din propria-mi experiență, îți spun sincer că eu m-am convins la un moment dat că toți oameni sunt ca în filme, ca în povești, că toți sunt buni și drepți. Dar din nefericire nici măcar în frați nu poți să îți pui toată încrederea, nu fără să ai undeva într-un colțișor al inimii tale ideea că, poate, cândva și ei te vor dezamăgi. Eu am trăit mult timp așa. Trist... Mă uit la mine și mi-e și cumva să mai spun că ”totul e bine atâta timp cât taci și treci mai departe”. Stai puțin, am și eu drept la cuvânt, știu asta pentru că prea mult ”tam-tam” se face pentru asta în alte țări, iar la noi, în draga noastră Românie, totul e diferit. Noi am învățat să fim niște oi fără judecată, credem tot ce ni se spune de undeva de sus.

De parcă nu totul ar fii controlat de ei. Până și cărțile care le citim copiilor cu ”povești nemuritoare” sunt alese cu multă precauție de ei, încât să ni se spele mintea în așa fel că realitatea ne doboară când noi ne deschidem ochii. Astfel avem ce? Un popor confuz... da... Bun, hai că nu am chef de politică. E interesant totuși că societatea în care trăim a uitat ce înseamnă să fii sincer fără să îți fie frică de consecințe, să fii responsabil pentru alegerile tale. Eu mi-am impus toată viața limite și am încercat să mă sacrific pe mine mai mult decât ar fii trebuit, doar ca să fie altcineva mai bine. Gata... spun nu! Nu sunt preșul nimănui, și nu am de gând să mă las călcat în picioare de niște oameni imaturi care nici măcar nu știu ce vor de la viață, doar știu profita de bunătatea ta! Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a deschis ochii prin multe moduri în ultima vreme... și chiar prin oameni dragi și apropiați! 

Continuând... Ai dreptul la viață... Ai dreptul la a spune și tu părerea ta, sincer, fără rețineri, fără limite. Spune adevărul fără frică, pentru că eu am făcut greșeala asta să îndulcesc adevărul și până la urmă mai rău făcusem. Adevărul este unul, și da, poate să doară într-un singur caz... Când este precedat de minciună sau ascunzișuri. Și atunci ne trezim la realitate... oare minciuna și adevărul ascuns nu sunt totuna? Sau ele nu sunt ca un balon? Eu asa simt... că mă aflam pe un balon bine umflat care acum, a ajuns să se spargă și trezirea mea la realitate a fost mai șocantă. ”Zâmbete seci”, măști infinite pe fețele oamenilor, mincinoși profesioniști. Am aflat asta pe pielea mea în ultima vreme... Totul e bine frumos, până când începi să fii sincer. Să fii sincer cu tine însuți și să te iei la rost pentru că ai fost un prost lăsând pe ceilalți să profite de tine până la sânge, dacă pot spune așa. 

Pe de altă parte, da, trebuie să iubim. Dar cu o dragoste adevărată, fără așteptări și standarde imposibil de atins, fără vrăjeală. Dragostea este dulce, dar și iute, și ce bine se combină aceste două. Nu? Dragostea poate fii iute dacă ai destul curaj să vorbești degajat, fără rețineri, fără regrete despre adevărul care îl vezi și cunoști.

 Dulce... da... Dulce poate fii dragostea! Atâta timp cât este bazată pe adevăr și sentimente reale, fără a fii influențate de basmele și poveștile din copilărie cu final fericit. Dulce poate fii prin momentele de intimitate, de romantism. Dar nu pe asta se bazează dragostea... hahaha... deci eu m-am păcălit o viață întreagă și parcă am învățat să îmi exprim sentimentele în cuvinte... greșit... sentimentele nu au cuvinte! Sentimentele se dovedesc, nu se vorbesc! Și din nefericire, am întârziat să îmi deschid ochii, și am crezut că dragostea trebuie să fie perfectă, fără cusuri... Când mă certam cu cineva, mă călcam pe mine în picioare chiar dacă nu eram vinovat și îmi asumam vina pe nedrept. Este asta corect? Nu prea cred. Dragul meu prieten, dragostea se bazează pe adevăr, chiar dacă doare. Trece mai repede durerea provocată de adevăr decât sentimentul de trădare creat de minciună.

Trezirea deci la realitate, nu face aceleași greșeli ca mine! Există dragostea în lumea asta, dar nu așa cum o prezintă poveștile și televizorul... nu crede tot ce vezi... sau auzi... sau citești... nici măcar nu îți cer să crezi ce ți-am scris în „scrisoarea” asta. În fine, îți doresc o seară frumoasă!

Mulțumesc Domnului, oamenilor care mă susțin, și îmi deschid ochii. 

PS.: o critică sinceră este mai constructivă ca un compliment înflorit.

Nu îți lăsa garda jos

Ai simțit vreodată cum ajungi să devii slab, vulnerabil, influențabil? Și aici nu vorbesc pur și simplu de caracter, ci vorbesc de spiritul tău... nu ai simțit oboseală psihică după tot felul de lupte? Iei o decizie, și cineva tot trebuie să nu fie de acord. Și acel cineva, se luptă cu toate puterile lui să te doboare... Îți aduce gânduri neadevărate... Te amărăște... Te amăgește... Și mă simt rușinat că de multe ori obosesc din a lupta, și încerc să îmi găsesc un răgaz, să îmi trag puțin sufletul... Ha... și chiar atunci atacă... 

Nu îți lăsa niciodată garda jos. Și de ești frânt de oboseala din luptă, ridică-te... ridică-te și luptă în continuare! Ai o nădejde... Ai un sprijin! Și acela e Isus! Roagă-te și vei primi înțelepciune, pentru că El mijlocește la Tatăl care îți va da tot ce îi vei cere și e după voia Lui! Pentru că El e singurul care ne vrea binele. Și doar El Îl poate oferi! De asemenea, te va ajuta și prin oamenii din viața ta! Ai încredere în ei, nu în toți, doar pe cei care te călăuzește Isus să îi ai ca prieteni spirituali! Sunt mulți care chiar dacă au intenții bune, sunt folosiți de cel rău ca să îți aducă multă amărăciune. Ai grijă deci, nu îți lăsa garda jos nici măcar o clipă! Vrășmașul așteaptă acel moment ca să te atace ca un viclean ce este!

Trăiește prezentul

”Nu lăsa pe satan să te împiedice să te bucuri de prezent prin a te face să trăiești în trecut.”

Nu contează trecutul tău sau a celor din viața ta, oameni cu care conviețuiești. Învață să iubești cu adevărat, căci, iubind cu adevărat poți trece peste trecutul lor. Și învață să îți accepți trecutul, altfel nu ajungeai unde ești acum. Unele lucruri au fost binecuvântări, altele au fost lecții, tratează-le ca atare. Trecutul, aparține trecutului. Trăiește prezentul, și nu te priva de la șansa de a trăi fără temeri, nu priva oameni din jurul tău să se bucure de tine din prezent. Și de asemenea, un alt gând.. pentru o altă temă de gândire... Nu te îngrijora prea mult pentru viitor. Nu îți aparține, deci orice ai face, dacă nu îl cunoști, nu ai puterea de a îl schimba. Poți să influențezi viitorul cu alegerile tale, care vor aduce anumite consecințe după ele, dar nu poți să îl controlezi cum ai vrea. Depinde de prea mulți factori. Așa că lasă viitorul tău în Mâna Tatălui, care va purta de grijă. Nu te îngrijora, pentru că vei ajunge în stări de anxietate. Fapt ce îți fură prezentul, și implicit îți influențează viitorul.

Dragoste?

Există un moment în viața ta în care realizezi cât de mult înseamnă cineva pentru tine. Dar totuși, există un moment și mai important și chiar mai frumos decât acela... Un moment în care descoperi cât de mult însemni tu pentru cineva... E un sentiment care îți umple inima în așa fel încât orice ar fii, orice ar veni, nu îți poate lua din acel "plin" din inima ta. 

Treci prin multe până să realizezi că unii oameni au mare nevoie de dragoste... Au mare nevoie de dragostea ta. Nu te sfii să le-o oferi! Pentru aceasta am fost trimiși pe acest pământ, să iubim, să le dovedim și altora că dragostea este adevărată, nu există doar în basme și filme. Se cunoaște că realitatea bate filmul! Dovedește și tu altora dragostea ta! Nu e nevoie de lucruri mari pentru a reuși acest lucru, cine te iubește, va vedea și va înțelege orice gest din dragoste chiar de e mic și poate pare neînsemnat. O zi frumoasă în continuare!

Normalitatea este o iluzie

~Normalitatea este o iluzie. Ce este normal pentru un păianjen, este un haos pentru muscă.~

Încep să experimentez tot mai mult expresia respectivă. Încep să mă simt anormal, doar prin simplul fapt că gândesc diferit, sunt tratat ca un intrus în societatea ”noastră”. Societate care de fapt, nu este a noastră ci este creată prin standarde imposibile de atins. Standarde fizice, standarde psihice, standarde spirituale. Trăim în mileniul tehnologiei, vitezei, al comunicării, al rețelelor sociale care se umplu de oameni curioși. Totuși, în mileniul acesta, comunicarea între oameni a decăzut tragic.

Totul se întâmplă cu o asemenea viteză că efectiv nu mai avem timp pentru relații interumane... dar nu pot accepta ideea că e confortabil să comunic cu un calculator, un telefon mobil, o tastatură și un monitor lipsite de viață... lipsite de emoții... lipsite de sentimente... de trăiri... Sunt unelte folositoare până la un anumit punct, dar catastrofale pentru relațiile sociale. Mă simt înconjurat de tot mai mulți oameni care nu înțeleg adevărata valoare a discuției ”față în față”, parcă nu mai știe nimeni să-și exprime sentimentele, simțirile și trăirile interioare.

Ne lăsăm conduși de lideri politici, lideri religioși care ne ”încuie” mințile cu aberații doar de dragul aparențelor... Simbolismul face ravagii în ziua de astăzi, și clar că nu în literatură... ci în trăiri. Vrem să fie totul ca în basme și povești, și încercăm să planificăm totul în amănunt. O relație interumană nu are nevoie de luptă ca să o întreții, și acest lucru l-am aflat cam târziu, după 20 de ani de luptă continuă să fie totul perfect pentru toți, am realizat că nu poți fii pe placul tuturor.

Mă tot gândesc, dacă tot se spune că știm să comunicăm... să purtăm o discuție adecvată și bogată în cuvinte... de ce sunt atâtea certuri în lumea asta? De ce se destramă familii? De ce suferă atâtea suflete, de la vârste tinere, de singurătate? Oare acea comunicare pe care noi o lăudăm ca și cum ar fii una bazată pe sentimente și sinceritate, fără temeri, fără regrete atâta timp cât ne-am susținut părerea într-un fel sau altul nu este deficitară în toate punctele enumerate mai sus?

De când mă știu, am căutat oameni cu care să împărtășesc aceeași gândire, aceleași trăiri interioare, aceleași stări emoționale... aceleași dezamăgiri... aceleași aspirații nonconformiste... Sunt rare persoanele acelea în viața mea, și nu pot să mențin tot timpul o tangență continuă cu ele, dar atitudinea mea și a lor față de relația care ne leagă și modul nostru de abordare asupra ei, rămân aceleași. Sunt recunoscător că există în viața mea, și mă înțeleg... Sunt ca o oază în deșert pentru sufletul, și mintea mea. Pentru asemenea persoane, și multe altele care mă fac fericit, și îmi dau puterea de a zâmbi (lucru care sunt convins că nu pe toți îi face fericiți, pentru că oameni vor ca tu să fii bine... dar niciodată mai bine ca ei), sunt foarte recunoscător și mulțumesc Domnului că mi le-a îngăduit. Viața este o luptă complexă, de multe ori înțelesă total greșit, astfel apărând stările de confuzie și slăbiciune. Totuși, acesta poate fii alt subiect de discuție.

  

Mulțumesc pentru răbdarea ta. O zi frumoasă îți doresc în continuare! ^_^